RO EN
Home/Membri/Contul meu/Contact

Regiunea Vest, una din cele sase regiuni demonstrative europene

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitatea sa de organizaţie iniţiatoare a clusterelor Automotivest şi Clusterul Regional TIC, a depus o expresie de interes în mai 2014 în cadrul apelului lansat de Comisia Europeană împreună cu Observatorul European de Clustere, pentru selectarea a 6 regiuni demonstrative europene interesate să-şi dezvolte politicile de clustere intraregionale şi să îşi consolideze reţelele de clustere create pentru creşterea competitivităţii industriilor implicate şi dezvoltării IMM-urilor membre.

Astfel, Regiunea Vest a fost selectată ca parte a grupului de 6 regiuni demonstrative dintr-un total de 44 de aplicaţii la nivel european.

Acest demers va aduce importante beneficii Regiunii Vest şi clusterelor implicate în această iniţiativă, atât de imagine cât şi de expertiză, proiectul constând în asistenţă acordată de experţi ai Observatorului European de Clustere pe parcursul anului 2015.

Fiecare regiune demonstrativă model va primi recomandări de politici de clustere, prin care să faciliteze antreprenoriatul inovativ, inovarea în lanţul valoric şi facilitarea dezvoltării industriilor emergente.

Astfel, ADR Vest a invitat în martie 2015 membrii Clusterelor Autmotivest, TIC și ROSENC și membrilor Asociației Tehimpuls să participe la studiul online European Cluster Excellence Scoreboard  pentru a se putea evalua punctele tari ale Regiunii Vest.

European Cluster Excellence Scoreboard măsoară punctele tari regionale în industriile emergente, pentru a identifica în ce fel clusterele pot sprijini dezvoltarea acestora. Chestionarul online este împărţit în 3 părţi:

  • analiză a mediului de afaceri din Regiunea Vest
  • maturitatea firmelor şi punctele tari ale acestora
  • analiza serviciilor de suport a afacerii de pe piaţă

În urma datelor colectate prin European Cluster Excellence Scoreboard se va realiza ulterior o evaluare sub forma unui atelier cu participarea experţilor European Cluster Observatory.

In perioada 6-7 Mai 2015, Dl. Thomas Koehler - Team Leader al echipei European Cluster Observatory a întreprins mai multe interviuri în Regiune, facilitate de ADR Vest, care au contribuit la un studiu regional si un benchmarking.

Aceste interviuri au fost premergătoare sesiunii denumită "Peer Review" care a avut loc în data de 10 Septembrie 2015. La acest eveniment echipa reunită a echipei experților European Cluster Observatory a întâlnit principalii actori ai Regiunii Vest, membri ai clusterelor active la acea dată.

Ca urmare a tuturor acestor etape Regiunea Vest va primi  un set de recomandări de politici , mai exact un plan de acţiune detaliat şi un parcurs prestabilit.

website realizat de DOW MEDIA